Bănel Nicoliță l-a înțepat pe Damjan Djokovic și a explicat de ce mijlocașul de la FCSB nu se mai ridică la nivelul din perioada de la CFR Cluj.
Fostul mijlocaș consideră că jucătorul roș-albaștrilor este foarte departe de realizările pe care le avea în perioada petrecută în Gruia și nu-și explică de ce Djokovic joacă doar „la siguranță”.
„Poate să facă diferența oricând. Posibil să nu facă organismul lui. E un jucător care nu aleargă mult în teren. Nu mai e Djokovic de la CFR Cluj, acum joacă numai la siguranță, nu l-am mai văzut cu diagonale. E prea mare diferența de formă”, a spus Bănel Nicoliță, potrivit Fanatik.
Un alt nume important din istoria roș-albaștrilor care l-a criticat pe Djokovic a fost Vivi Răchită: fostul fundaș consideră că unii dintre coechipieri nu-l acceptă în colectiv pe croat!
„E și el la final de carieră. A început foarte bine, dar nu știu, nu pot să îmi dau seama. Trebuie să recunoaștem, e un jucător cu experiență, încă mai poate să joace un an sau doi, dar nu știu ce e în interiorul echipei.
Eu cred că atât timp cât îl ține rezervă, nu îi convine. Ca jucător străin, trebuie să te accepte și ceilalți, iar eu cred că s-a întâmplat ceva de nu-l mai acceptă și ceilalți. Nu se mai simte el, nu cred că mai are chef să joace. S-a întâmplat ceva în vestiar. Când intri, trebuie să ai caracter și să demonstrezi că merită să joci, dar nu cred că-l mai acceptă vestiarul.
Poate că e și vina lui Thomas Neubert și a programului său, iar acum poate nu mai are tonus muscular. E o problemă, ne uităm la Băluță, e supraîncărcat”, a spus și Vivi Răchită, conform Fanatik.
Întrebat despre situația lui Damjan Djokovic, Gigi Becali a oferit un răspuns care nu a lăsat loc de interpretări. Afaceristul se declară extrem de mulțumit de croat și n-are de gând să-l dea afară de la FCSB.
„Păi, cine a venit? Djokovic? Sunt foarte mulțumit de Djokovic. Bă, voi să știți un lucru. Noi o sa jucăm din trei în trei zile. Și ei dacă sunt unii mai deștepți ca noi, e problema lor. Poate ei știu mai bine ca noi, dar noi așa facem. Jucăm o repriză unul, o repriza altul. Ca să joace și ăla, și ăla. Noi mai jucam cu Compagno o repriză, cu Miculescu o repriză, că și ăla trebuie să joace, am dat bani și pe ăla.
Aici e o strategie mai amplă de aplicat, la noi, la FCSB. Și ne și permitem, pentru că avem puncte în plus. Și noi trebuie să promovăm…Păi, ce, Tavi joacă? (n.r. – nu joacă bine). Dar nu ai văzut că…Nu putem să-l lăsăm pe Tavi să cadă. Aici nu e că zice ăla, că bagă-l pe ăla, scoate-l pe ăla. Ei știau că așa vor juca. Uite, acum o să vezi cum o să joace Djokovic titular. O să iasă, probabil, la pauză. Jucăm din trei în trei zile.
E o strategie. Poate alții zic altfel, e problema lor. Mai deștepți ei. Dar eu, care nu sunt atât de deștept, dacă am cinci jucători pe care să-i schimb, de ce sa nu mă folosesc de prospețime. Sunt idiot? Nu sunt idiot. Care sunt mai deștepți, eu zic că ei sunt idioți, că nu se folosesc de prospețime. Bine, nu îi schimb pe toți odată, dar de ce să nu mă folosesc de putere. Poate greșesc, dar uite că-mi iese așa” a declarat Gigi Becali, zilele trecute.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER